prin cartierele mecanicizate
cablate la maxim
cu milioane de mașini ambalate
la semafoarele mai mereu roșii
(orașul e un templu al cailor-putere)
întotdeauna treci cu un sentiment de futilitate
păstrând în suflet doar acele clipe
(peste care niciodată nu putem trece cu vederea)
acele clipe spuneam
în care îți dorești cu ardoare
să arunci în aer termocentrala
si câteva benzinării
și pe urmă să te așezi calm
pe caldarâmul uscat
la umbra salcâmilor rămași
pe străzile dintr-odată pustii
mirosind a pucioasă
și să fumezi o țigară
cu gândul la tot ce ai putea face
dacă ai fi unicul supraviețuitor
al epocii cibernetice