să nu uit să-ți spun că nu-i mare lucru. e doar o mare păcăleală. nu ne mai facem bine.

azi mi-am adus aminte cum creșteam noi casanoastrădelemn. tu erai un arhitect minunat. desenai umbra mea în curtea casei. desenai copilul în leagăn. copaci o fântână niște pietre mari un balansoar pentru mama garaj o mașină iarba verde verde. puteam să-mi dau seama că iarba era prea de tot verde. chestia asta ar fi putut să-mi dea de bănuit. eram amândoi în același vis în apartamentul de bloc sub fereastra noastră vecinul bătea covorul puteam să știu și să nu mă trezesc.

ne-au promis însănătoșirea grabnică chestii alte chestii va fi bine cum să nu va fi foarte bine. peretele mă atinge lipicios și murdar. tocmai mi-am scuipat iluziile într-un colț mai spre nord. au adus un visător care urlă zi și noapte nu pot să dorm. nu-mi mai recunosc somnul nici trezia.

de azi mă consider o umbră
și-mi bag picioarele în realitatea visătorului legat de patul vecin.
îmi bag picioarele în diagnosticul lui incurabil
în nevasta lui care a plecat cu altul
în treptele cele 3 puse ca naiba la intrarea în bloc
ca să-și rupă el gâtul să nu mai meargă și să se pișe pe el.
îmi bag picioarele mele de umbră în peretele ăsta lipicios prea verde. prea perete suspect de prea verde.