mă retrag sub frunte. mereu la capătul drumului
noaptea.
îmi vântură nisipurile negre prin
trupuri străine.

între coaste lama zimțată. sculptează dantelat sentimente în deșertul lucios.
pulsul
are zvâcniri cunoscute.
morții uscați încep să-și dezmorțească tendoanele în sângele meu gros ca un grumaz de animal încolțit. le aud setea
cum se lovește de zidul celulelor.

îmi agăț sufletul în cineva și respir mai departe.




foto © ligia pârvulescu “desert”
(brazilia, revelion 2007)