ei sunt oamenii.
aceleași saltele uzate ce primesc arcuirile și căderile
cu resemnare perfidă.
rămân împotmoliți în uitare. insecte mari
tresărindu-și umerii ca pe niște
aripi năclăite de somn.

***

sunt un piranha
rătăcit. fiecare zi trece cu lumina ei protectoare. mă filtrează altfel
în pâlcurile de oameni.
îmi strecor trupul tocit prin ochiul suprafețelor. las în urmă
tot mai multe fragmente din mine.

***

am ajuns
o celulă atipică. revin dinspre capătul întâmplărilor
culegându-mi sperma din oameni.
smulg uterul tuturor femeilor mele
să pot să mi te strâng în jur ca pe vaginul din urmă.