Nu știu de ce mi-am amintit acum această întâmplare...era iarna,in preajma sărbă torilor...eram la Romană ,mergeam spre sala de qigong...
Lume multă,seară,frig,tarabe pline cu obiecte ce se vând de Crăciun...
Deodată l-am văzut! Nu spunea nimic...nu făcea nimic...stătea in genunchi in plin trotuar,atât de închis in sine incât era ca un bătrânel de jad...era cam in pozitia statuii lui Brâncusi... ținea in mână o căciula de blană...si atât!
Lumea trecea pe langă el fără să -l vadă ...cred ca nici eu nu l-am văzut prea bine... știu doar că l-am auzit deși nu vorbea,l-am simțit deși aproape că nici nu respira.
Cu teamă să nu-i deranjez ființa de lumină i-am așezat in căciulă o bancnotă...nu a avut nicio reacție,poate că nici nu era acolo...poate că sufletul lui călărea norii.
Suntem cu toții invadați de cerșetorii de prin autobuze care iși strigă sărăcia de parcă ar vrea s-o vândă.Bătrânelul meu insă nu era cerșetor...era sfânt!
De atunci nu l-am mai văzut niciodată!
S-o fi mutat oare in cer?