Voiam să ma văd! Și mi-am făcut sufletul oglindă.... Am văzut un melc curcubeu...cu o casă imensă din sentimente -culori pe care o poartă mereu cu sine,povară și refugiu...
Melcul vrea sa vadă lumea....il ademeneste cântecelul ei stupid...cornițele se aventurează cam departe si lumea doare...
Melcul știe insă că in cotloanele cele mai ascunse ale căsutei lui nimeni nu il poate urma.In laboratoarele cochiliei sale tese inimioare,fluturi si vise...forme-culori și lumini,multe lumini...Când deja sunt prea multe ele țâșnesc drept in sus ,o fântână arteziană de culori...Atunci melcul iși scrie iubirea in stele...undeva foarte departe si foarte sus.
Blestemată viață! Legat de cochilia pe care e condamnat singur sa și-o construiască ....mare,tot mai mare...obligat să se târască pe pământ sub apasarea măreței cochilii...el visează să zboare printre stele!
Dă -mi ,Doamne , știința alchimiei interioare ,ca intr-o zi,din cochilia mea să construiesc aripi!