Ne-am trezit
într-o dimineață rece de toamnă
pe muchia iubirii
și din prea multă
luciditate
am alunecat în netimpul așteptării
și al geometriei în spațiu;

din greșeală, eu luasem cu mine și biletul
de tren cu care calculasem,
îți mai amintești? ...
intensitatea cu care sentimentele
noastre se transformau în fluturi
și dispăreau ca stropii de ploaie
în nisipul
alb și însetat de culoare!

... ce a rămas din toată povestea noastră:
sărutul meu, decupat și
trist, aruncat lîngă
lista de cumpărături...
țigările tale,
guma de mestecat și numerele de telefon,
agenda de
sub fotografia în format digital...


Nu înțeleg, totuși, de ce norii
s-au negat să coboare
pe urmele noastre
și să ne piardă urmele:
poate încă ne mai rămîne
din jocul acesta și aroganța?


Eu nu știu, spune-mi tu.
Daca vrei, desigur.