Mă trezesc uneori noaptea. Și aud tăcerea. Ea mă apasă pe piept, rupându-mi coastele și mă sfredelește până ajunge să se întindă în pat în locul meu. Iar eu am ajuns tăcere și-ascult nimicul ce mă-ncojoară. Și sunt nimic - ascult lacrimile-mi care tac trecând în neființă.