Vacanța de vară îmi oferă numeroase prilejuri de a mă întâlni cu nepoțelul meu Lucian. De obicei, mergem în parcul din partea de jos a orașului. Plimbându-ne, vorbim despre multe lucruri, observăm natura, oamenii…

Într-o zi, ne plimbam prin parcul nostru drag, în care acum, vara, era liniște. Câțiva trecători în vârstă, câțiva copii… De undeva, se auzea un grup de trei sunete. La scurt timp, se repeta…

- Bunico, auzi și tu ce aud eu?

Da, auzeam. Imediat, mi-am amintit de pupăza lui Ion Creangă. Mă gândeam, cu bucurie, la posibilitatea de a o vedea.

- Da, cred că e o pupăză. În parc sunt mulți tei. Ascultă! Nu ți se pare că pasărea spune: pu, pu, pu?

- Ba da! Să ne apropiem de copacul din care se aude! O putem vedea?, întreabă curios Lucian.

- Dacă avem noroc.

tei bătrân în zori –
pupăza moțată
își drege glasul

Ne apropiem de tei, în timp ce îi povestesc copilului ce a făcut Nică a lui Ștefan a Petrei. Lucian, curios, îmi pune întrebări, râde, se întristează, dar cel mai mult îi place că pupăza e liberă.

În zgomotul mașinilor care trec pe lângă parc, atenți să vedem pupăza, nu auzim decât într-un târziu telefonul. Trebuie să plecăm.

plimbare în parc –
pupăza nevăzută
zboară printre copaci