a apărut un cer mai înalt decât al toamnei
ce ne-a amăgit sângele

se revarsă amintirile inundă depărtările orei
supusă ca un câine în zvârcolirea pământului îmbătrânit sub jocul tălpilor
trecut în fiecare noapte cu tine
dincolo de dragoste

cerul se răstoarnă peste această lume
păsări mari și lacome se-ntind peste trupul pământului
iubirea se prăbușește toată în sine
ca un blestem pe care-l port drept destin

să nu fim triști
să ne apropiem cu grijă de cuvinte
să nu le sângerăm auzul rănile dor

cade ninsoarea în ferestrele sufletului orb
ce frig ne coboară în noapte

adu-mi liniștea vreau să aud ninsoarea
vorbind la masa cuvântului plin de lumină

aerul șade deasupra abisului
o pasăre purtată aiurea în larg se agață de rădăcinile întunericului stârnit de nu știu cine
pe cerul mai înalt decât al toamnei
ce ne-a amăgit sângele