Cerul se incapatana sa nu oglindeasca sufletul meu . Ramasese innorat , ici , colo, cu lumini palide de soare, strecurate printre crapaturile norilor ingandurati. Priveam linistita dansul porumbeilor in Piata Sfatului, cu el langa mine si inima mea simtea infinitatea condensata a acelui moment. As fi putut sta acolo o eternitate...
... Zambea! Ne asezasem pe o banca si povesteam ceva ... iar el zambea. Si in ochi, zambetul acesta se oglindea clar, limpede si am simtit cum ma doare... Zambetul lui m-a aruncat intr-un viitor indepartat .. si am auzit glasuri si cuvinte si tristete si zambetul ce disparuse ...Am revenit la banca, la dansul porumbeilor, am incercat sa-mi scot din minte imagini nedorite si am hotarat sa ma bucur de prezent si de zambetul lui.