trec prin lumină ocolesc cu vârful auriu al peniței oamenii-puncte
nu trebuie să te mire această întâmplare naivă
dincolo de zid soarele cu o pălărie de fetru pe cap
surâde fin și ne iartă încă o dată faptele bune

zgomot de pași din ce în ce mai departe
fii cuminte și bun decupează din hârtie cerată pătrate iluzii și cercuri

un singur scaun la masă și-un kilogram de patimă neagră
un singur scaun la masă
și întinsă leneș la picioarele tale
privindu-te fix
nostalgia

au fost oameni odată
au trăit cândva într-un glob de cristal
acum îi mai poți privi doar în oglinda ovală
uneori sunt mai vii decât tine

printre zăbrele poți observa o lume despicată feliată subțire
din insula ta nu e rost de scăpare și tot ce mai poți face
e încă un voiaj prin subteranele tăcerilor aspre

din trupul meu se înalță o lumânare aprinsă
pentru ziua de mâine





ascultă acest text în lectura autoarei