Știu ce-ai făcut.

Te văd în oglinda retrovizoare, privești atent, drept înainte, ca și cum viitorul ți-ar depinde nemijlocit de luminile Volvo-ului din față. Colțul buzelor îți tremură din când în când, dar nu-mi dau seama dacă plângi sau te amuză situația. Intersecție. Crucea drumurilor.

Accelerez.

E noapte, luminile farurilor prind contur prin pâclă, copacii trec pe lângă noi ca niște figuri alb-negru de carton decupate pentru decorul unui teatru absurd. Culorile s-au scurs de mult din fotografie; au rămas doar vârful incandescent al țigării tale și chihlimbarul luminilor de bord. În față noapte, în spate noapte; suedezul e de mult în urmă. Gonim cu 190 la oră pe autobahn la 3 dimineața, ești obosită – sau poate speriată? Închizi ochii. Þigara îți punctează respirația.

Știu ce-ai făcut.

O lume simplă, cu linii albe și asfalt negru, umed și cleios. O lume directă, dură și neiertătoare. O lume pură și fără secrete, delimitată atent, teutonic, o lume cu reguli și semne. O lume în care greșelile costă, și datoriile au scadența pe loc.

Accelerez.



Rotterdam, 7 noiembrie 2008