Vin și eu din urmă,tarziul prăfuit de vreme târând cu greu desaga pregătită cu mult timp în urmă de ai mei și mă trezesc aici unde-iertat să-mi fie-totul strălucește dar se ia,înflorește, dar cu flori de plastic,iar cuvintele, acele piedestaluri pentru sentimente folosite cu rost de la Seneca până mai ieri,își plâng cu disperare golătatea.Nedumerirea-mi crește când realizez că de la Facere ne naștem, iubim și murim la fel,dar ne credem mai buni ca Adam și mai înțelepți ca Eva. Nu cumva "superioritatea” noastră derivă din iluzoria speranță a lui Lucifer de a fi atotputernic? Tristă această ipoteză, stă atârnata-n ștreangul lui Iuda, dar vie atâta timp cât nu e nimeni în stare să-i tragă scaunul.Noi suntem prea ocupați de fapt, cu procesiunea de răstignire a Adevărului,și prea mândri de podoabele din hârtie creponată cu care am împrejmuit vechea Golgota redenumită cu fast de fariseii lumii noi:"Unicul Rai”.Egocentrismul a transformat nașterea-n blestem,iubirea-n dezmăț și moarte-n minciună și conduși de instinct prin pustiu,pribegim lipsiți de glasul conștiințelor spre tărâmul promis.Ce mare noroc au cei ce nu participă la venerarea vițelului de aur,dar ce păcat că numărul lor puțin nu poate să oprească isteria adevărului fabricat din minciună.