Stau pe marginea patului sperând ca poate dorul,ce altă dată mă ducea spre locuri interzise...își va mai aduce poate minte și de mine-omul gânditor-mereu in căutare de ceva nebunesc,dar in același timp angelic.
Încă mai văd si acum chipul tău de inger,alunecând încet spre ușa camerei mele,dar asta nu e de ajuns să cred că tu ai fost tot ceea ce o dată mi-am dorit,adică lumea asta totul alunecă spere o ușă care de multe ori nu se deschide,dar tot de atâtea ori ea ne inspăimântă atunci când se deschide.
Astăzi ca și ieri respir același aer trist,pe care alte milioane de persoane îl poartă dintr-un loc în altul, și care mă inspăimântă atunci când îl simt mai altfel.
Privesc,gândesc,la lucruri efemere ce-mi vin în minte de la simplul fapt că nu ești aici.Cred totusi că uneori simt că iubesc,dar nu stiu pe cine si de ce?...dar asta nu pare a fii ceva ieșit din comun,Dragostea nu o poți explica.
Trăiște omule și speră la Dragostea ce va veni,fără să ști de unde și de la cine.