În fiecare seară, când luna cocoțată
rânjește larg și galben
ceri o dezbrăcare totală de motive:
lent, dureros de lent
dau jos una câte una
pănă la un punct în care
aglomerația hormonală
ia zbor de fluture auriu
dansând zâmbareț și tandru
vrând să risipească acut
valurile cu miros și gust de ambrozie
opresc subit despuierea simțurilor
puseu de pudoare implantat pănă la durere
lacrima curge verde...
dorință pusă iar în așteptare
Cu ochi de binoclu, împrumut de la broaște
aștepți,
așteptare de dincolo de gânduri
într-o oglindă magică a unei geometrii carnale;
stejarii-ți plâng, o motivație însingurată
lăsând imperceptibil loc, tăios de insinuant
între pernele-ți sângerânde
să mă așez laconic în zalele tale de somn
și visuri lascive într-o mare de noapte.
în noaptea asta, luna răsare din roata carului.