Ochii pianistei

Dorena,luând loc, jalnic acum
la pian așezându-se moale căzând
zdrobită
acolo pe scaun ...

parcă încerca să-și amintească

de vigoarea de energia cu care ridica sălile în picioare
și cum se așeza la pian – până de curând,
în ultima vreme, până nu chiar demult,
nu foarte demult-

dar acum i se părea că aceea fusese de fapt iluzie,
și-o revedea, și-o retrăia pe cea de demult
fosta vechea ei energie -moale acum
cu ochiul bandajat deodată lipsită
de orice energie orice vigoare orice vlagă ...

aplecată deodată de spate-ea care sedea înainte
la pian
atât de mândru, atât de drept -moale, moale
privind spre clape descurajată ...

parcă deodată

și urât îmbrăcată, într-o largă rochie de casă -
ea! atât de cochetă altădată cântând la pian
elegant îmbrăcată cu brățări zdrăngănind
toate la mână ...

acum moale așezându-se parcă știind
că era degeaba...
... a pierdut toată energia ei debordantă
și a rămas așa ștearsă și moale
stând și privind
așa, peste clape...






Cu respect distinsei Doamne S.L
la împlinirea vârstei de 75 ani