niciodată n-am să știu
de ce carnea ta îmi pătează mâinile
dejurîmprejurul tot miroase a mir și mosc

te urcam în spirală
mai multe scări deodată
gemeai

în urma ta încolțeau sâmburi de migdal

te iubeam cu bună-știință
ana

coerent și barbar

treceam mâinile prin umbrele tale ca prin pântecul unei ape
te frământam cu
rădăcini de lemn dulce și iarbă arsă

carnea ta albă
ana
ochii mei pustiindu-te de la un capăt la altul
nicio zbatere doar un somn lung nesfârșit
mă răsuceam prin trupul tău de ciută
mă scurgeam în miezul pământului

fierbinte

treceai cu poala rochiei grea de mere vedeam
venele albastre încolăcite sub piele
tânjeam după tălpile tale mici pline de țărână
cu gura toată

îngenuncheai
apa se tulbura îți înghițea răsuflarea
iar
eu
cu năluca ta albă pe brațe

răscoleam netrebnic lumile neîncepute
neștiute
până la tine

să te iubesc
ana