când simt pescăruși în tine
îți văd oceanul din priviri
atunci mă trezesc între ape
astăzi pare cumva doar sfârșitul lui ieri
apoi mă mișc între ploi
într-un aer obosit firav
car pe umeri o moarte ieftină grea
e prima dată când am inimă fără rege
fără reguli
poate pentru că am plecat mereu când alții vin
nu-i nimic
de acum îmi prind iubirile în cârlige de rufe
când nu mai simt
le scot și dau drumul la vânt
atunci o să ies din viața mea
cu ultimul tren
mă urc în vagonul despărțirii de mine
când dalele de ciment din gară miros a mucegai
un om de tinichea ridică fanionul uitării
am plecat
de pe drumul acesta nu mă mai pot întoarce
te-am urât prea mult ca să nu te mai iubesc
în ceea ce a fost încape o grădină
totul e uscat
pământul crapă
a mai rămas doar un trandafir alb
habar n-am cum
nimic nu mai e la fel
lasă că te îngrop lângă muguri
sau în palmă
apoi te las să pleci

eu râmân
în vagonul despărțirii de mine