Lesinam de dor, de singuratate si de ciuda. De gol imens ,de noapte fara stele, de fantana secata si de inger decazut. Caci am cazut de sus de tot. Incerc sa ma ridic si o forta nevazuta ma tine de pamant lipita, cu ochii spre cer si cu sufletul in pamant. o umbra fluida imi da tarcoale, zice ca se cheama speranta, ma atrage spre ea si brusc dispare tranfigurandu-se-ntr-o forma seaca si opaca ce umbreste stelele ce dau caldura inimii mele. E frig aici. E pustiu.. si mi-e teama. dar decorul se schimba! Este o mare de flori, si lupul alb, si el care vine si-mi ia mana-n mana lui. Incep sa ma ridic. O caldura ciudata imi umple inima. Zambesc... Un cocos anunta ora 6. Am visat. Sunt tot pe pamantul rece, la umbra batranului copac nascut din amaraciunea sufletului meu si udat cu rauri de lacrimi. El creste, creste si radacinile lui imi cuprind sufletul ca niste chingi din ce in ce mai groase..din ce in ce mai atranse... Stelele par mai departe. E din ce in ce mai frig. Vad un nor; pe el, un inger care vorbeste. Vorbeste si limba lui e-un cantec, un cantec minunat! ma cheama la el. Incerc sa ma ridic, dar sufletul nu vrea. Caci el si copacul au devenit 1.