noaptea se lasă în genunchi
fiecare gând trece prin pielea ta
singurătatea mi-e mamă
plâng pe umărul ei stâng

astăzi sunt femeia umbrei
îmi dezgolesc sânii
îmi desenez brațe
mă încolăcesc pe un alt trup gol
al morții

din umeri îmi crește coloană
o susțin cu cerul dinăuntru
apoi urlu a vânt de Octombrie
scriu ultima scrisoare
pe ochiul deschis din rana de ieri

doare liniștea