buchetul îmi amintea o după amiază de vară în care a murit cineva

lumea devenise o minge mă jucam cu ea pe maidan
îi trăgeam șuturi în fund
sărea mai departe

mă salvam de la moarte prin eliminare
experimentam teama. tăiam cu ea în privirea ta de oțel
ea se încovoia sub sângele unei carotide suave
cred că întorceai capul prea des
priveai peste umăr
atunci camionul verde devenea real
un copil obraznic îl trăgea de o sfoară râzând

iarăși schimbai buchetul.
îl făceai din cărămizi refractare.
eu ardeam pe dinăuntru. în rest eram rece ca gheața

tu râdeai cu mâna pe inimă. îmi păreai sincer și liber.
erai șomer și cântai la ghișeu.
forțele de muncă păreau dintr-un poem fracturist.
scriai meticulos la rubrica experiență
cuvântul gol
doar lumea intrase în poartă
treceam dincolo prin ea ca un prunc printr-o mamă rotundă

când ploua experimentam tristețea. ne salvam de la moarte mimând lucruri

eu aveam o pornire morbidă. jucam întotdeauna cu negrele

îți citeam gândurile cu voce tare. considerai că e un act de o mare senzualitate să mor la sfârșit
nu mai apucam să aflu dacă e adevărat.
mă simțeam ca un animal provocat să muște din botniță.

cărămizile putrezeau verzui ca niște flori. cărămizile se ofileau ca niște trandafiri ruinați.