Azi am plâns din nou. Același motiv in fiecare zi tu... De ce nu aș putea spune, doar gândul la tine îmi răscolește amintirile ce par să nu se mai termine. Am ajuns doar din ele să trăiesc, să- mi hrănesc sufletul pierdut in spațiul celor triști undeva în fumul ce mă înconjoară încet și simt cum mă sufoc, cum aerul se pierde ușor in spațiu. Unde ești? De ce nu vii să mă alinți, să mă iubești, să mă săruți ușor pe buzele moi, pe sânii goi... Eram două suflete ce se împreună defineau totalul- omenirea, eram adam și eva... Eram doar noi doi in lumea asta plină de păcate, plină de ură ce odată dacă te- a atins... și pierdut vei fi... în fumul vieții... Încă simt mirosul tău pe pielea mea, înca te simt aproape și totuși așa departe, departe de dragostea mea de tot ce ți- aș putea oferi... De ce nu vii? De ce nu- mi guști extazul? Înca te aștept...