m-am ofticat rău vineri când
stând cu cafeaua în față
și privind cum soarele se înroșea
de furie că trebuie
să mai răsară încă o dată
m-a lovit brusc o empatie
cu bieții nord-coreeni
despre care am aflat că trăiesc
mai rău decât o duceam noi prin ’89
adică nici măcar salam cu soia
sau telefoane nu au ca sa nu zic de internet
mâinile îmi tremurau și de ciudă că
nu puteam face nimic pentru ei
am hotărât să nu mai mănânc în ziua aceea

și asta numai din cauza
unei flori de cireș care
mi-a căzut pe pervaz de la balconul de deasupra
unde mai târziu am aflat că
stă cu chirie o tipă superbă
venită să studieze poezia lui eminescu
tocmai din coreea natală