Iubito, în noaptea aceasta de vară
Se smulge furtuna din munții de dor
Și iată cum ploaie de verde coboară
La poalele vremii în zbor de condor.

Nu lumii i-aduce umilă-nchinare
Că lumea miroase, de-o vreme, a hoit,
Doar tu îi ești lumii acuma serbare
Și vraja uitării e-n sufletu-mi tot.

Încât nu mai este nici loc de-ntomnare
De-aduceri aminte, de Dunăre și
În ochii mei jarul atâtor amnare
Aprinse de-o viață te-ndeamnă să vii.

Cu toată splendoarea privirilor tale,
Cu lacrima toamnei uscată în ochi,
Cu dorul credinței purtat de petale,
Cu rugi și blesteme, cu ultim deochi.

31 august 87, PR