urlă să nu îl mișc
îmi intră adânc în șiră prea târziu
să le spun că nu-mi este tată pentru prima oară
foșnind mulțimea se îndepărteaza închinându-se
mă lasă în carnea-i tacută crezând că sunt doar nebun

mahmur respiră în sângele meu
îl recunosc după durere degetele mele îi intră în gură
după moartea care îl găsise pentru o clipă
parcă îi ies dintre dinți cu vârful falangelor pipăind mucegaiul din glugă
respiră
respiră
jurul nostru este ca o pastă de oameni
din care ies cuvinte ca un murmur prelung
înjură-l
înjură-mă
încă nu ți-ai băut eternitatea
agață-te de venele mele
sări în lumină iar și iar până când
vei fi băut ultima picătură de viață
ultima picătură de mine
apoi toate să se întâmple