Când te sfiești de-amea “Credință”
Și îți văd ochii-nlăcrimați,
Simt că trăiești o suferință
Ce n-o dezvălui nici la frați.

Iubirea noastră-i o poveste,
Amorul. . . Un “Demon” hain,
Îmi pare rău că nu mai este,
Nici armonie ,nici destin.

Îți simt doar «Farmecul» aparte,
Pe care-l văd în ochi-ți vii,
Dar și părerile “deșarte”
Ce par mai mult a viclenii.

Când te ating, de jenă tremur,
Totul se mișcă-n jurul meu
Și de odată mă cutremur
Când “Tu“ te-ndepărtezi mereu.

Dar nu-i nimic, rău o să-ți pară,
Mâine, sau poate-n viitor,
Când va pleca «Trenul din gară»
Eu. . . Voi uita de-al tău amor.

O vreme viața-mi o s-o-ntuneci,
Dar totul este trecător,
Nici mâna-ți blândă n-o s-o luneci
Pe pieptu-mi răvășit de dor.

Puteam vorbe defăimătoare
Să-ți iscodesc, când ai plecat,
Dar n-am făcut-o că mă doare
Și nu mă simt un “Blasfemat”

In iarna asta ce-i pustie
Ca și izvorul ce a secat,
Dar primăvara nu-i târzie
Să uit ce încă n-am uitat.

Viața-i plină de mistere
Și are atâtea «Nebunii»,
Trăește-ți «Clipa» , ea ți-o cere,
Sincer și fără blasfemii.

Atunci sorocul te urmează,
El te-nsoțește-n nopți pustii,
Inima «Ta» iar vibrează
Și te îndeamnă să-mi revii.

Să-mi revii, ce-ai fost odată,
Un «Luceafăr» plin de dor,
Voi avea soarta-npăcată
Și-n liniște o să mor.