ar fi putut s-o cheme oricum eva sau liz mintea lui
nu-i dăduse nume pe-atunci
proiecta fotograme convalescent cu lobul afectiv amputat

nu poți reinventa copacul din curtea lui niepce totul urmează să se întâmple
în camera obscură intri fără orgolii fără memorie supraviețuiești în condiții de laborator
uneori o vezi
stă pe pervaz ca o pisică mare te privește și desenează ceva
nu face crize de personalitate e betty boop în ediție de buzunar
tu



azi nimeni nu se mai ratează din exigență sau iubire

vitrinele nu vorbesc despre marea impostură
se tace

în spatele fiecărui perete de sticlă o femeie obișnuită multiplicată în zeci de femei asemeni ei se dezbracă întâi rochia la urmă pantofii trece goală dintr-o cameră în alta apoi se piaptănă în fața ferestrei fără grabă
foarte încet
ca și cum
ăsta
a rămas
ultimul lucru din lume
de făcut