nu știu cine a scris poemul acesta
în care noi alergăm în jurul lumii
ca soarele și luna
mă ridic pe vârfuri te văd
potrivind vorbe la capătul gândului meu
pe când voi ajunge
tu vei fi plecat
și tot așa
ne întindem inimile de-a lungul și de-a latul
aceleiași existențe
îți lași călcâiul rănit puțin în urmă
îl pansez cu grijă
ascund semnul oricărei vulnerabilități
nu știu cine a spus că încăpem amândoi
în aceeași viață
sau în aceeași moarte
nu vorbim deloc despre asta

doar eu mai știu cât ești de nemuritor