agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
||
![]() |
![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() | |||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
![]() |
|
|||||
![]() |
![]()
agonia ![]()
■ Self-annulment is a prison... ![]()
Romanian Spell-Checker ![]() Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-03-08 | [This text should be read in romana] |
Lacrimi de cristal îmi înfundă sufletul plin de amintiri amare și dragi, îmi îneacă avântul, îmi taie respirarea. Și mor încă o dată, mor în tine, mor în noi și în mine. …și renasc în ea. Mă arunc în vid și mi-e greu să mă regăsesc. Mă afund în uitare și mi-e greu să mă întorc. Te uit, ne uit și mă uit și sufletul mi-e gol ruină. Momente de vid îmi dedică viața. Momente de fericire deplină îmi dedică ea. Vântul îmi aduce aminte. Soarele îmi gâdilă o idee; dar uitarea mă seacă și mă pustiește.
Durerea, suferința, iubirea nu-mi sunt străine, dar uitarea… Uitarea mă înfioară și mă răscoală. Lacrimi de argint mă-neacă și mă întorc în trecut, departe. Amintirile se amestecă și mă răstoarnă. Acum destinul mă aruncă din nou în brațele uitării. Și încerc să-mi amintesc, și încerc să nu uit, dar totul se ascunde în ceața anilor grei ; iar eu rămân cu prezentul și necunoscutul. Mi-e frică să trăiesc, mi-e dor să mor, dar ea mă reanimează. În fiecare zi văd lumina sclipind din ce în ce mai puternic, mai ademenitor… Totul pare să fie uitare și atunci îmi aduc aminte. Nu a mai rămas nimic din mine. Doar ea. O umbră mă poartă în urmă. Un vis mă trezește. O fantomă mă învie. Și totuși… Știu că am murit demult. Cât aș vrea să renasc din nou sau să mă întorc în trecut, acolo unde încă mai traiam și timpul să-l opresc. Stau și mă gândesc la anii mei de viață…Au fost puțini și au trecut repede. Și uitarea îmi smulge fericirea… nimic nu ne aparține. O văd dormind. Un înger o-nconjoară. Și nu mă pot opri să mă întreb « Oare și ea o să sufere atât ? » Sunt încă tânără și atât de bătrână. Deșertul îmi ține loc de suflet. Oazele sunt bine ascunse, doar cunoscătorii le mai pot găsi. Vântul îmi suflă nisipul în inima ca un cactus negru, ce rămâne indiferentă. Doar mintea mai prinde câte un firicel din când în când. Și iată-mă acolo unde destinul m-a adus, cu idei sumbre și gânduri întunecate. Mai atârn de o singură rază. Nu mă mai lupt. Sau doar împotriva mea. Încă mă mai doare, deci încă mai sunt… TREI. Trei oameni. Trei vieți. Trei destine. Trei iubiri. TREI.
|
||||||||
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
|||
![]() | |||||||||
![]() |
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | ![]() | |||||||
![]() |
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy