Oile toate behăie despre cuvinte și mie nu-mi mai ajunge statul în băț
De la început am zis că plutesc între una și alta,
de la început n-am fost angajat în poezie,
e doar o stare care vine.

Nu, nu cred că am o poziție anume. Uite cel puțin acum,
așa chircit pe piatra asta nu-mi vine nimic.
Simt doar o răceala bolovănoasă și atât.
Ieri a trecut pe aici domnu’…privește-mi agerimea bărbii.

După cum vezi n-are coadă.
Are un ciot pe care-l fâțâtie bucuros, ba de una,
ba de alta,
e ca o fractură artistică. Nu-l bandajează nimeni.
Păi ce, eu nu contez?

Al meu e mai lung și dau bine în toate,
zi și noapte. Eu sunt târgul
si n-am nevoie de buric.
O să tund oile pentru eternitate
mă las de băț.
Sparg petrecerea și o să-mi fac haină lungă, până când
restul nu mai contează.

De acolo,
de sus,
o să veghez cuvântul pe care vi l-am lăsat mură-n gură.
Destul de lung să ajungă până muriți.