Aș vrea să pot pleca din mine. Doar sufletul să-l iau, să strâng cenușa care s-a strâns în el și s-o pun într-o urna, pe raftul de sus al inimii mele, să mai pot din când în când să-mi amintesc de focul care m-a ars.
Aș vrea să pot pleca din mine în altă lume, unde să nu fie nimic din ce m-a intristat aici, să fie lumea mea, frumoasa și linistită, lumea în care să pot trăi asa cum îmi place și unde să mă pot bucura de viață, unde să nu-mi fie teamă de noapte, de ziua de mâine, de toate cuvintele tăioase pe care aici le aud, unde să nu mă doară fiecare pas.
Există oare o astfel de lume?
Să-mi spună cineva unde e, înainte de a cădea pe pământ și de a mă face una cu el, ca o frunză putrezită de ploi și de brumă.

Și totuși, zâmbetul e doar al meu, al meu. Nu voi lăsa pe nimeni să-mi ia zâmbetul. L-am câștigat după zile și nopți de lacrimi, e al meu. Feriți-vă de mine, hoți de zâmbete!



19 noiembrie 2002