E toamná. Toamná cálcatá în picioare de nestatornicia
vremii. Covoare de frunze grábite pe caldarâm de pasi
strânsi si grábiti...E toamná, si-n toamná a murit
iubirea noastrá. Copacul amintirilor îsi scuturá încet
frunzele.
Ce minune te va aduce din nou lângá mine? Voi mai
simti vreodatá trupul táu cald lângá al meu? Voi mai
simti privirea ta mângâindu-má si buzele tale
sárutându-má?Toamna credintelor, toamna
deznâdejdiilor, a pustiirilor si-a pribegirilor a
trecut peste noi si din ruinele ei am rásárit: eu-fárá
tine si tu-fárá mine .Ascultá viforul... e disperarea
mea ce strigá în pustiu. Priveste furtunile de
frunze... e inima mea ruptá în bucáti. Gustá
picáturile ploii cáci sunt lacrimile mele pentru tine.
Priveste-má, ascultá-má, gustá-má din nou, asa cum
fáceai odatá.Uitá-te la cerul toamnei si uitá-te la
ochii mei ce mor. M-am transformat în vânturile
toamnei ca sá te pot gási. Dar tu nu esti.Tu nu vezi,
nu simti, nu má mai vrei... Dar eu te iubesc încá ...