Oare vom realiza vreodata cat de norocosi suntem noi oamenii, ca traim in lumea asta minunata?
Oare vom sta vreodata s-ascultam glasul vantului, sau sa contemplam cat sunt toamnele de-adanci?
Oare vom privi vreodata o frunza uscata ce cade din copac, sfarsindu-si viata sub talpa trecatorilor tacuti?
Oare vom asculta povestea marii si multe alte taine ce ne-ascunde?
Oare privim indeajuns si cerul sau cel putin o stea din departare ,
Ce prea bine-ar putea fii o planeta cu creaturi imaginare,
Care-ar putea sa ne priveasca-n fiecare seara asa cum noi privim la ei din departare?
Oare gandim vreodata ca atatea or sa fie-n lume dupa noi,
Copacii tot aici or sa mai fie iar iarba renascand din nou...
Oare gandesti tu asa de departe incat sa spui ca nu esti singur?
Ca universul e prea mare sa fim doar noi... atat de singuri?
Nu crezi c`ar fii spatiu prea mare pentru un om ce nu-si gaseste loc in lume?
Sau pentr-o mica vietate ce nici macar nu are nume?
Si cum de se gaseste timp si pentru ura cand viata-i un minut ce bate?
Si inca indraznesti sa spui "sunt singur" printre minunatziile-astea toate ...