îmi pusesem în gând să scriu literatură
dar nu așa , în rând cu ceilalți,
nu asta voiam
voiam
să am un glas al meu unic
să nu semene cu al nimănui
îmi închipuiam cum
voi cuceri veșnicia
la sate
îmi propusesem să scriu literatură
știam că pot
dar nu am aflat cum
se face
asta e o ecuație existențială în care
uneori
se întâlnesc
intersecții absurde atunci când
nu se întâlnesc maldăre
de plagiate
oh, eu nu asta vreau
macar certitudine desertaciunii
de-aș căpăta-o.
Am vrut să scriu literatură dar
mereu îmi ieșeau poeme absurde despre
el și despre mine sau
despre „nimic nu are rost”
eu nu voi știi niciodată cum e să
scrii literatură și poezie.
Drept care:
ia dați-mi voi un vis frumos
să mă leg de el pe diagonala cerului
de iunie ploios
asta îmi amintește de toamna mansardei pariziene
în care deșurubam vise din mintea pea plină de amăgiri
frumoase
ia dați-mi voi o frază s-o transform
în roman postmodern despre
toate și nimic
ia dați-mi un nabokov să vă fac
un plagiat de nobel
ia dați-mi voi lacrimă să-nvăț
din nou
a plânge.