Mă trezisem pe plajă cu câteva clipe în urmă. Aerul era răcoros și atmosfera plină de liniște. Mă simțeam tare confuz. Deja-vu.

Femeia fuma o țigară, așezată pe nisip, privindu-mă cu o expresie de nepăsare disimulată. Îi simțeam încordarea. Simțeam că era gata în orice clipă să arunce țigara și să apuce arma care zăcea pe nisip în fața ei. La cea mai mică mișcare a mea ar fi sărit ca și arsă. Mi-am dat seama că eram oarecum important pentru ea, de vreme ce nu-mi zburase creierii. Încă nu-mi aminteam nimic despre mine. Nici despre ea.

Nu am schițat nici cel mai mic gest. M-am prefăcut a dormi în continuare, pândind orice schimbare de expresie a femei. Ea continua să fumeze: își aprinsese o altă țigară. Mă privea cu aceeași pretinsă nepăsare.

Amintirile începură să se adune; mai întâi neclare, apoi, pe măsură ce gândurile mi se limpezeau, amintirile începeau să capete contur.