Îmi țin în mână inima...un scarabeu
mușcă din mărul anotimpului
dragostea piele mănâncă
e umbra doar și-o margine de vis
Așteptând să moară în picioare
pe dinafara copilăriei
șchioapătă un fel de intimitate albă
In lumina puțin ovală a acestui început
spre vârful unei iluzii
cade în note scurte de violă
Punctul își crede umbra
în colțul din stânga
tocmai acum când secreția lacrimală
s-ar fi vrut altfel pictată să-și poata îneca
norii în pietre
Fiecare ochi e un pântec al liniștii
într-o mirare de fildeș
Un zeu nătâng
cu nici un chip nu pricepea
e doar așa...o mică pată
negru târziu spre miezul iernii
Privirea nu are nevoie de pașaport iubitule
prea risipită-n vremuri printre ani
Mai departe
dacă ai rugina în oase
am închis în grabă fereastra