Mi se rostogolește ora într-un sicriu de jar
Precum argintul viu pe lespezile lunii
Prin cupa care arde calcâiu-ntreg al humii
Păduri cu brazi în brațe și flacără de var.
Topindu-te ca mine, zăpada n-o aduni,
Anubis ne pândește cu pleoapele căzute,
Și împreună ardem, vin ploi să ne sărute
Ca strigătul de luptă al zeilor nebuni.
Azi te primesc tăcere, pocal incandescent,
Tu fata mea morgana, pământul se învârte,
Imi faci din gânduri săbii prin sângele absent
Tu porți cocori sălbatici cu aripile frânte.
Și flăcările mor, zăpezile-s tăcute,
Pe cerul gurii mele trec lebedele mute.