El avea încă din zori ochii întorși
spre capătul străzii
căuta cu privirea, flămând
culcușul cercurilor lui vechi
îngropate cândva în trotuare
jinduia din nou la roțile lui vorbitoare
lăsate în paragină demult
pe sub garduri

De la o vreme
începu să taie cu fervoare
artistic
spațiul azuriu insinuat între ei doi
ca pe o hârtie de ambalaj foșnitoare
mirosind a brioși
și a ciocolată cu lapte
îl aruncă apoi hohotind
ca pe o ninsoare de confetti
peste umbrele lor grase
înghesuite una într-alta
înfricoșate
între perne

... Iși dezbrăcă încet aripile
în fața oglinzii
îngenunche la picioarele patului
apoi alunecă în râsul lui
ca într-o iarnă
definitivă