Nu plânge...Eu mor...Nu plânge...
E sânge...Eu zbor...E sânge...

Mă îndrept către o vale tăcerii,
O tăcere care mă cheamă, mă strigă:
"Ajutor! Ajutor!"
Rănile s-au deschis din nou și dor...
"Cu tine, DA, cu tine vreau să mor!"

Trăiesc calvarul unei himere de răspuns...
Ești o voce...o voce fără chip...
Ecou într-o clepsidră cu nisip...
Ești un crâmpei de amintire...
Ești în mintea mea fără rimă...
Ești un zâmbet fără buze...
Ești o pană de înger îndoliat...

Pulsează...din ce în ce mai încet...
Șuvoaie cu gust metalic, amărui...
Ultimul care mă mai părăsește:
Roșul vieții anatomicului efemer...

Întrebarea îmi mai stăruie în spirit:
"De ce? De ce? Chiar merit?"
Nu știu...poate...nu știu...
Nici nu mai contează dealtfel...
Moartea îmi surâde cu ochi galeși,
Mă îmbrățișează cu căldură,
O căldură ce TU nu mi-ai putut-o da...

De ce se zice că e întuneric?
E cald...și lumină...și cald...
Frânturi de imagini rupte din mine...
Bucăți concrete de adevăr...
Eu cu tine, tu cu mine...
Eu singură, eu cu Moartea...
Mă îmbrățișează și e cald...

Acum ești singur pe lume...
Ești doar un înger fără nume...
Și această noapte sfârșește cu-n sărut:
Poem, agonizat de un infinit și un început...

Eu mor...fără tine...eu mor...
Eu zbor...și e bine...eu zbor...