îngropat cu talerul lui dardarot
mă revărs din rădăcini de parcă moartea mi-ar fi mică
legănându-te prin cimitir ca o nălucă treci
ți se face milă îmi ascunzi în sân
tălpile drumite obosite reci

aud sub piele cum îți crește lapte
și simt cum legea inimii-ți pulsează-n rosturi de femeie
te simți deodată grea ai gleznele umflate
ca o balerină de gheață speriată
lași părul să îți cadă pe spate

ce nume de neînțeles au nemuriții
te minunezi și ulucile gardului se strâng una într-alata
și se fac biserică de lemn