Palatele tale de cleștar
Dezlănțuie criptice turnuri
În zarea unei oscilații de secundă,
Blestemății ce salivează suferință
Peste minele extirpat
Din produsul brut al iubirii indisolubile,
Dedicație cu ofrandă,
Suflet incubat în metafora ochiului,
Pastel de toamnă amăruie.

Palatele tale din desișul pâclei
Poartă odăi cu ferestre oarbe,
Pulsul pașilor tăi
Plutește pe ritmul
Unor gânduri deșarte,
Dorințe strămutate din glasul
Eternului inculpat,
Iar podoaba sa capilară
Ascunde greața faptului împlinit.

Caut adierea imposibilă a vântului,
Încerc să-mi întind din nou aripile,
Dar nu le mai simt,
Iar frunzele copacilor au amuțit privindu-mă;
Ceva sau cineva a răpit respirația…
Ești sau nu ești?
Sunt eu, doar aici, aproape,
La porțile umbrelor tale de cristal.