agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 4112 .



Alfa. Beta. Gamma.
poetry [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [Bodoganel ]

2005-02-24  | [This text should be read in romana]    | 



Alfa și Omega. Noapte și zi. Foc și apă. Spațiu și timp.
Alfa. Orbul Homer își spune odiseea. Se lasă noaptea.
În jurul focului prometeic elenii se adună în cerc. Să-l asculte pe nefericitul aed.
Panta Rhei. Beta. Gamma. Delta.
Spațiul se comprimă. Toată Elada se întinde pe șapte metri pătrați.
O clepsidră uriașă ține socoteala secundelor, minutelor, orelor… Cu chipul răvășit
Homer povestește. Despre cele văzute. Despre cele nevăzute.
Troia în flăcări. Atlantida sub ape. Ulise tânjind după Itaca.
Argonauți amăgiți de aflarea lânei de aur. Olimpul magic. Alb. Plin de mister.
Epsilon. Dzeta. Eta.
Afrodita lui nu mai este… Afroditele elenilor, amintiri dureroase. Dure…Roase…
Theta. Iota. Kappa.
E noapte deja. Luna luminează fața neobositului trubadur. Homer e transfigurat.
Înflăcărat. Filosofează. Despre oameni și zei. Despre forța imuabilă a gândului
și slăbiciunea sublimă a inimii. Despre nimicul care cuprinde totul.
Si despre totul care umple nimicul.
Lambda. Mu. Nu. Xi.
Elenii adorm. Zeii adorm. Athena adoarme. Universul adoarme. Numai Homer e treaz.
și singur. Înfiorător de singur. Prin clepsidra crăpată marathonul timpului e de neoprit.
Ploaie. Tunete. Fulgere. Focul stins de apă. Întunericul stăpân peste lumină. Bufnițele țipă.
Lugubru. Amenințător. A moarte.
Neantul își deschide porțile. Omicron. Pi. Rho.
Cerul își deschide porțile. Sigma. Tau. Upsilon.
Prometeu înlănțuit. Icar prăbușit. Colosul din Rodhos dărâmat. Troia nu mai arde.
Dar Homer arde. Mocnit. Adânc. Stingher. Ochii neputincioși varsă lacrimi. O picătură.
Două. Trei. Olimpul inundat. Elada inundată…
Phi. Khi. Psi.
Cu fața înspre răsărit Homer adoarme. Definitiv. Surâzător. Împăcat cu el însuși și cu zeii.
Omega. Orice sfârșit aduce cu el un nou început. Un nou ALFA.
Omega. Spectacolul trebuie să continue. Viața trebuie să continue. Legenda trebuie să continue.
Din Limb un suflet dă târcoale Olimpului. Cântă zeilor.
Cântă oamenilor. Aceleași povești. Mitologice. Fantastice.
Se face dimineață. Clepsidra e întoarsă din nou. Athenienii filosofează. Despre Panta Rhei.
Și iar se începe o nouă numărătoare.
Alfa. Beta. Gamma…


.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!