Te resimt...
Cum îți croiești drumul
despicând molecularitatea
și așa fragilă
a văzduhului dintre noi.
Acela care a mai rămas.
Treci pe stradă,
pe lângă mine,
perfectă și ușor tangentă
(când nu mă aștept!)
nu întorci privirea,
treci, iar eu,
rămân pironit, cu ochii
(când nu te-aștepți!)
scurși după ceea ce,
efemer credeam amăgindu-mă,
că ești...
Iar tu, ce-mi făceai doamnă?!
Îți unduiai amețitor
șoldurile ascunse-n falduri cernite,
îți proiectai în sufletul meu
orbitele în nuanțe "La Lumiere"
și parcă m-ai săgetat
c-un scrâșnet ironic,
aducător de zâmbete
într-o desigur-altă-viață :
"-Nu dispera băiete!
A plecat dar...rămân cu tine!"
Gluga ta mai făcu câteva tumbe
sau poate cute - nu mai știu
preț de ceva vremuri:
" - Și invers ".