Șuvoi de ploaie înghețată
Împodobește ochii mei acum
Agenda de pe masă m-a uitat
Și n-am “ce” lacrimi “cui” să-i spun.

Natura de simboluri mă irită
Și uit ce-am vrut să-mi amintesc
Indiferența lor se-ascunde sub « gândesc »
Sau “sufăr”, “mi-este greu”, “toate mă chinuiesc”...

Zâmbetul este acum o mită
Ce se învață evoluând
Iubirea? Este depășită
Se vinde pentr-un țel de om de rând.

Banul – zeu al tuturor,
Altare, sacrificii nu-i sunt de ajuns,
Cere principii și morală din amor,
Iluzia că niciodată nu ești destul de sus.

Și ochii lui sunt înghețați,
Priviri de foc se joacă-n ei,
Lumini, culori, umbre de azi,
Plăcere de frumos cu ură de mișei...

Și căutând făclia lor,
Mă mir și mă cutremur,
Zăresc iubire de păcat
Și nebunie-n tremur.

Văd zâmbet fad în rol de lacrimi
Și stele-n mimică de bere,
Fum de țigară-n rai de patimi
Și-o firimitură falsă de plăcere.