pașii mei
se desprind din mersul tău
în funia timpului înecată
într-un trecut trăit doar pe jumătate
nevinovăția râde
pe fundalul apusului
imposibil de portocaliu
uitându-mă-ți
nu știu decât lucruri simple
cântece jucate trist
în sfera cu centrul oriunde
circumferința trupului meu răsucit ca o uriașă scoică
la un alt nivel al gândului călătorește
traversând spațiul tăcerii
căderea în abisul hipnotic mă pândește felină
singură în insomnia zorilor
(imi place să simt cum aceasta își ascute auzul)
mă găsesc inchisă în vidul existenței
cu zidurile pulsând las boala să-mi lingă pleoapele
oferind uitare
pentru încă o zi rămân o altă Pandora
crestată de conținutul dezlănțuit al cutiei sale