CASA MEMORIALÃ

De după crucea mormântului meu
Îmi văd ușa casei:
La intrare, o masă, o doamnă fardată prost,
Și grasă,
Ce vinde bilete
(In propria-mi casă?!)
Alunec tăcut în umbra grădinii,
Pe aripa albă a unui zefir,
Fereastra uitată deschisă,
Mă lasă să intru,
Ce ciudățenii,
Mantaua mea veche
Și roasă în coate,
I-acum în vitrină de sticlă,
Mulțimea dă buzna
Și cască gura în fața ei,
Și pălăria cea ruptă,
E pusă la loc de onoare,
Și plin de mirare
Văd șnurul roșu
Ce-mi înconjoară măsuța
La care-mi perdeam zi du pă zi,
An după an…
Iar mai încolo
Stau înrămate vechi poze alb-negru
(Cin’ le-o fi pus?!)

Ciudată-ntâmplare
În casa mea mulțime de oameni
Agale pășesc
Lipindu-și privirea
De lucruri mărunte:
Un pled găurit, cărți învechite,
Tablouri uitate,
Pantofii mei rupți,
Și ceasul de masă oprit peste vreme.

Cu toții se miră,
Exclamă cu ochii măriți și mâna la gură
Și-n șoaptă-și vorbesc
De parcă li-e teamă
Să nu se trezească stăpânul
Ce poate că doarme-n
Odaia de-alături.

Biată cocioabă,
Ferice de tine căci te-ai ajuns
“Casă memorială ”
Pe zidul tău ce stă să se surpe,
Proptit-au o placă sculptată,
Și la intrare
O doamnă fardată (și grasă)
Vinde bilete,
Vinde vederi,
Îți vinde-amintirile dragi,
Celui ce stai ascuns
După crucea mormântului tău.

1992