ÎN LIVADA CU MERI

în livada cu meri, ceruite-n tăceri,
poame roșii duceau dorul ierbii în ramuri,
odihnea sub un nuc umbra zilei de ieri,
chipul mamei săpa o icoană în geamuri,

peste cale, un bici trezea rar licurici,
în umbrar de arini mâna nopții întinsă
cobora cu arici și-ndemna din arnici
care grele cu fân, prin lumina cea ninsă,

goale, stelele beau din izvoare de var,
florile-și culegeau umbrele despletite,
ochiul nopții torcea, răsfirând din cuibar,
o năframă de vânt peste noatini și vite

poate-o pasăre grea ne lua sub aripe,
poate râul întors se pierdea în izvoare,
poate-o turmă de oi număra călătoare
timpul meu amorțind în ninsoarea de clipe

ca un fulg de dorinți îi visam pe părinți,
cu opaițul aprins odihnind pe o masă,
era cald în Ardeal, ardeau îngeri cuminți
în obraji, alergând peste dealuri, spre casă