cortine era jos
zăbovea pe linii de scena
în timp ce noi
priveam tăcuți
ne împărțeam popcorn
atât de ușor
încât femeia de servici
ne-a evitat
din simpatie rândul
mersul pașilor ei
era atât de mecanic
le puteam ține socoteala
cu un metronom
dacă asta ar fi contat
în vreun fel
acum bezna își dilatase
suprafața
părea că ne ține
în echilibru
deasupra palmelor ei
alunecam
și visele ne cădeau
zornăind
din buzunare
pe ecran
se scurgea nisipul
cald
al urnelor noastre
aproape uitasem
ce culoare au ochii tăi
oraș de cinema
aproape îmi imaginam
căderea noastraă rapidă
din cer
în anii aceia
îmi vindeai gratuit
bilete la film
întotdeauna uitam titlul
și povestea se făcea
mult mai interesantă
plăcile se schimbau
la fel
ca într-un tonomat
paznicul
se așeza mereu
lângă mine
și mâna i se întindea
până la capătul sălii
amândoi căscam regulat
somnul ne prindea
pe munți de carton
dimineața
făceam schimb de păreri
ca șoarecii de subsol
eram singuri cu toții
și ploaia
nu putea să cadă
peste visele noastre
aici orice lucru
își pierdea noțiunea
ochii se agățau
de cortina electrizată
ceasurile nu mai curgeau
și împrejur
o liniște de cinema
afișele îmbătrâneau
pe ușa de la intrare