Si daca as putea sa-nping cu ultima suflare
Bolnavii, stancile din drum si drumurile, oare
M-ar ajuta cumva sa stiu ca pietrele sunt moi
Sau ca din frunzele de nuc ne-am mai deschis si noi

Și oare crezi că fără drum vom mai putea deschide
Copacii să sorbim rășini și să murim toride
Și însetate, goi pătrunși, și nepășite goale,
Nisipurile ce-ntre noi s-au strâns demult?... Te doare

Să ști că nu mai e nici ceas, nici umbră, nici furtună
Care să umple un pervaz? Hai să zâmbim la lună
Și să ne tragem de obraz și să golim pahare,
Căci ne-a ramas un gol și-un ceas și-un singur pumn de sare

Din care ploaia va sorbi și-l va prelinge-n coaste,
Din care au sș creascș roți și-o să păstreze moaște
Cu care-om construi nimic. Dar arcuri de ogivă
M-or plasmui întru zidiri. Și-atuncea din colibă,

Pe scurta cale dintre flori, voi presăra ciuperci
Și am să-mi cresc un șir de stânci înstrăjuit cu sălci
Și-o să mă-nbat sub un castan... salbatic rup desene
Și mâna-mi pun sub cap prelung și străjuind din gene

O să-mi ascut auzul. Plin de versuri și de iele
O să cobor cu pas ritmat în lac, și-atunci pe piele
O să-mi alerge unde lungi și plete încurcate
Și-o să respir un aer cald de buze frământate.

31 martie - 1 aprile 2005